Micul intreprinzator roman de-a lungul timpului


O prietena a publicat pe facebook un status ce m-a inspirat sa scriu povestea ce va urma. Mai intai insa, ce a patit doamna respectiva: are doua magazine la parter – un butic clasic bucurestean si un Carrefour. Ca sa incurajeze economia locala, sa tina copilul patronului in scoala si alte alea (stiti cu totii imaginile alea de pe facebook cu buy local), se decide sa-si faca „shoppingul” de la butic. Cauta o paine, gaseste una ne-expirata dar mucegaita si i-o arata discret vanzatoarei care butona pe telefon, aia catadicseste sa-i arunce o privire, mormaie ceva in barba si asta a fost tot, nici macar multumesc nu i-a zis.

Meteahna veche asta, mi-am zis, si mi-a venit imediat in minte o intamplare de acum multi ani, auzita de la bunica mea. Intr-o zi de vara, pe un drum prafuit din Dobrogea, oamenii indurau cu greu caldura amiezii. Imaginea idilica a satului romanesc interbelic este tulburata de o masina care opreste la benzinaria satului. Daca va intrebati cum de un sat in Dobrogea avea o benzinarie in perioada interbelica, asta e o discutie foarte interesanta pe care o lasam pentru viitor. Important e ca avea.

Baiatul de la benzinarie se indreapta repede spre masina sa-i intrebe daca vor sa faca plinul. Soferul se da si el repede jos sa deschida portiera celor din spate. Apare un domn elegant, care-i intinde bratul unei doamne si mai elegante. Ii spune soferului sa aiba grija de masina, sa-i faca plinul si sa o curete putin si-l intreaba pe baiat unde gasesc ceva de mancare prin zona. Baiatul ii trimite vizavi, la birtul satului.

Patronul benzinariei, care tocmai ajunsese in zona de la treburile lui de prin sat, vede scena si, ros de curiozitate sa vada ce oaspeti de seama i-au calcat pragul, se tine dupa ei. Se aseaza si el la o masa in carciuma si asculta urmatoarea conversatie intre carciumar si domn:

-Buna ziua!

-Mdeah, buna ziua!

-Aveti ceva de mancare? Venim de la drum lung.

-Mancare? Nu!

-Domnule, venim tocmai de la Bucuresti, ne e foame, nu gasesti nimic sa ne dai de mancare?

-Nu, nu tinem!

-Domnule, esti la tara, cum sa n-ai nimic de mancare?

-N-avem domnule!

-Domne’, niste oua ceva, un pui prin curte, orice??

-N-avem domne’, ce nu intelegi??

-Asculta, eu am inceput de jos si prin munca si staruinta mi-am facut si eu un mic imperiu. Cand o sa vina ovreiu’ sau turcu’ sa-si deschida carciuma langa a ta, sa nu te mire ca o sa dai faliment!!

– Da’ cine esti dumneata domne’ sa-mi vorbesti asa?

Domnul se ridica si se indreapta impreuna cu doamna spre usa. Din prag, ii arunca peste umar carciumarului: „Sunt Nicolae Malaxa”.

Ce sa zic, nimic nou sub soare. Acum numai vine turcul, vine francezul. Unii raman cu aceleasi vechi obiceiuri si apoi se mira ca i-a lovit soarta cruda, fortele iudeo-masonice si Soros. Se cheama selectie naturala si e valabila (mai ales) in afaceri. Da, vrem sa cumparam de la micii intreprinzatori, important e sa vrea si ei sa ne vanda.

P.S. Patronul benzinariei era strabunicul meu, Gheorghe Sassu, primarul satului Cobadin – A inceput si el de jos, ca baiat de pravalie, pana a ajuns si el sa-si cladeasca, prin munca, staruinta si un dram de noroc un mic imperiu. D-aia i-a placut atat de mult de ce a zis Malaxa. Acum, eu nu stiu cat de adevarata e povestea asta, dar vorba aia, si c’est pas vrai, c’est bien trouvé!

Leave a Reply